Legea nr. 123/2023 privind modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
ANUNȚ
La data de 16.05.2023, s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr.419/2023, Legea nr. 123/2023 privind modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, ce aduce o modificare substanțială și de mare importanță pentru cei care nu se mai încadrau în limitele temporale ale Legii nr. 18/1991 pentru procurarea unui titlu de proprietate.
Modificarea este de interes pentru cei care nu au predat teren la CAP și nici nu li s-a preluat teren, permințîndu-le fie direct, fie prin moștenitori, să solicite
emiterea unui titlu de proprietate în termen de 6 luni (termen de decădere) de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.123/2023 – 19.05.2023, sub condiția
de a figura în registrul agricol, să aibă acele terenuri pe rolul fiscal, să nu li se fi deschis carte funciară aferentă imobilului-teren în baza Legii nr.7/1996 și terenul să nu fi făcut obiectul unei alte cereri de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate.
Cererea urmează a fi depusă personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, la primăria localităților în a cărei rază teritorială se află terenul.
Față de cele menționate mai sus, vă facem cuoscut că termenul limită de depunere a cererilor este data de 18 noiembrie 2023.